ANUNȚ

În perioada 29.08.2021 - 26.10.2021, Ethica Distribuție S.A. are deschisă o sesiune de aport de capital în cadrul căreia, persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute în Actul Constitutiv al societății, pot achiziționa acțiuni ale S.C. Ethica Distribuție S.A., devenind astfel membri ai familiei noastre.

Aveți mai jos câteva informații utile despre condițiile și documentele necesare pentru a deveni acționar.

CONDIȚII PENTRU A PUTEA DEVENI ACȚIONAR

Conform Actului Constitutiv al Ethica Distribuție S.A., art. 7:

7.1. Pot fi acționari doar persoanele fizice române, farmaciști cu diploma recunoscută de Ministerul Sănătății, neafiliați, si/sau persoanele juridice române, farmacii cu obiect de activitate CAEN 4773, neafilitate, având în structura acționariatului/asociaților cel puțin un acționar/asociat – persoană fizică română, farmacist cu diplomă recunoscută de Ministerul Sănătății, care deține minimum 50% din capitalul social. (...)

7.2 Prin “afiliați/afiliate” în cuprinsul prezentului act constitutiv se înțeleg acele farmacii, persoane juridice române care îndeplinesc cel puțin una  dintre următoarele condiții:

  1. dețin mai mult de zece puncte de lucru autorizate ca și farmacii;
  2. controlează alte persoane juridice române – farmacii, care la rândul lor totalizează maximum zece puncte de lucru autorizate ca farmacii;
  3. sunt controlate în mod direct sau indirect de persoane fizice sau juridice care dețin direct sau indirect mai mult de zece puncte de lucru autorizate ca farmacii;
  4. au împreună cu persoanele juridice aflate sub un control comun o cifră de afaceri mai mare de 3.000.000 euro/an.
  5. sunt angajați, colaboratori sau parteneri în orice formă juridică cu una dintre persoanele juridice enumerate la lit. a), b), c) și d) ale prezentului articol sau afini sau rude până la gradul patru inclusiv, cu aceștia. Prin colaboratori sau parteneri se înțelege orice situație juridică în care părțile sunt legate prin contracte de colaborare, franciza și/sau orice formă de înstrăinare sau folosire totală sau parțială a fondului de comerț precum și orice alt tip de contract în baza căruia acționarul poate fi considerat că are interese contrare micilor farmacii neafiliate.

 

DOCUMENTE NECESARE PENTRU A DEVENI ACȚIONAR

Ne vor fi necesare anumite documente dacă doriți să deveniți acționar, acte ce diferă în funcție de modul în care se dorește achiziționarea de acțiuni (ca și persoană fizică – farmacist, sau ca și persoană juridică – farmacie).

Pentru a afla ce documente sunt necesare, vă rugăm să trimiteți un mesaj pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

  

ALTE INFORMAȚII UTILE CU PRIVIRE LA SUBSCRIEREA DE CAPITAL

​​​Puteți investi o sumă care să NU depășească valoarea de 5% din totalul capitalului social la această dată, respectiv  2.439.900 lei. Prin urmare, puteți deține maximum 1219 acțiuni.

Prețul unei acțiuni este de 180 lei.

Prețul de emisie al unei acțiuni este compus din valoarea acțiunii – 100 de lei și prima de emisie stabilită în cadrul AGOA, respectiv 80 de lei, deci valoarea de achiziție a unei acțiuni este de 180 lei.

 

Termen limită pentru virarea banilor: 26.10.2021

Vă stăm la dispoziție cu precizări suplimentare pe e-mail la  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., respectiv la tel. mobil 0736180942 (Mihaela Pop) sau 0754222139 (Roxana Bigu).

Strada Morii 978, Prejmer 507165
Contact: 0738 678 031  /  0771 419 365

Webisteul ethicadistributie.ro foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.